Lumea de azi

 

Viața de acum 

       Mass-media este parte din viața noastră. Serviciul ne ocupă tot timpul de multe ori și din păcate familia cade pe locuri secunde. 

        Dacă nu e vorba de servici, e vorba de probleme, de persoana noastră, de colegi, de prieteni. Apoi urmează și familia creată sau de proveniență. 

        Văd astăzi o lume distrusă de ură, de demoni, de draci, de rău, de lipsa de umanitate, de lipsa de suflet, văd oameni teleghidați, puțin preocupați de suflet și de creier, minte. Văd turme de oi ghidate de idei bolnave ale celor ce dețin putere. 

          Părintele nu mai e părinte, e iubit cu copii, cu rudele, copii sunt iubiți între ei sau invers, modele de urmat nu mai avem, regularitate nu mai este în nimic. 

          Lumea este anapoda, iubirea lipsește din suflete și tot ce contează sunt aparențele, ochii Dracului. Banii alt ochi, faimă, trufia, egoismul, răutatea, violența, nepăsarea, ateismul. 

          Vin și vă întreb, ce vina au copii și bătrânii, femeile și oamenii de bună credință să fie supuși atâtor atrocități? Să fie parte din război, să piardă familii, casă, să nu aibă nimic.  Copii săraci căci nu au pe nimeni să îi îngrijească, sunt ai nimănui, nu au cu ce se descurcă. Haos mondial pentru niște idei cretine, de a deține “putere și bani”. 

          Personal cred ca e venit pe pământ Anticristul căci suntem secați cu toții de toate și de noi și de alții. Suntem niște roboți fără creier și suflet și sunt parcă teleghidați. Așa ne si comportăm. Uităm să iubim, să ne iubim, să privim în jur oameni cu sufletul nu cu trufie . 

          Suntem mai rău ca animalele, măcar ele se ajută, noi ne facem rău voit. 

Fericire sau iubire

Cred că e normal ca fiecare om să își caute fericirea în tot ceea ce face și lângă persoanele potrivite. Da, cam așa e gândirea ta și a mea și a oricui, sigur. La început când copil ești, visezi la fericirea cea mai pură a razelor de soare, a soarelui, a minunii ploii, a nebuniei unei dimineți în care te trezesc sunetele rândunelelor și când soarele abia răsare. Căci ești copil, ești pur și fericirea ta este la fel de pură, o cauți în orice este cu adevărat frumos. 

Dar cu timpul toate se schimbă, crești, îți faci prieteni pe afară, prin fața blocului sau pe la școala. Descoperi o altfel de fericire, oferită de comunicare, schimbul de idei sau de stări. Descoperi ca ai anumite simțuri, anumite sentimente, anumite moduri de a le face să fie mai frumoase, mai roditoare. 

Tot ceea ce faci tu de fapt este să descoperi lumea, misterele pe care ea le ascunde și tot ceea ce e mai frumos și misterios. 

Crești, căci timpul nu ține cont de dorințele tale de a rămâne într-un anumit moment și de a îl trăi veșnic, ele pot fi doar clipe de fericire, de iluzie, de trăire. 

Dar tu prin tot ceea ce faci cauți să descoperi fericirea, nimic mai mult, așa cum o poți înțelege tu și cum te poți tu bucura de ea. 

Desoperi noi moduri de a simți fericirea de fapt, nu e nimic diferit ci o nouă modalitate de a descoperi ceva ce ai cunoscut de la început. 

Iubești tot ceea ce te înconjoară, iubești natura, iubești florile, copacii, soarele, iarba, vântul și ploaia. 

Descoperi apoi la tinerețe sau poate din adolescență un alt mister al iubirii sau al fericirii, sentimentul dragostei față de un băiat, care poate simte la fel pentru tine. Aici e vorba de o iubire adolescentină, inocentă, pură, fără nici o intenție ascunsă, ci o altfel de fericire. 

Apoi timpul trece, trec si sentimentele, se transformă, călătoresc spre altceva, spre un alt ideal, spre o altă închipuire a fericirii iubirii cunoscute acum. 

Și da, ți se va întâmpla să te îndrăgostești de mai multe ori căci poți căuta sau găsi în respectiva persoană iluzia a ceea ce căutai, siguranța pe care ți-o oferă, afecțiunea, tandrețea ori protecția. 

Dar toate aceste sentimente se transformă, vor să călătorească atunci când nu își mai simt locul lângă sentimentele persoanei iubite, și se poate întâmpla ca în timpul acestei călătorii cineva să le observe, să le vadă și să fie atras de ele, să le dorească lângă el. 

Deseori se poate întâmpla asta. 

Și iată cum se poate transforma fericirea și iubirea, ea poate să crească, să călătorească și să se transforme în dorința de a deveni ceva mai mult, de a semnifica ceva, de a fi văzută și dorită de acel cineva pe care toată viața l-ai aștepta. 

Fericirea este atunci când iubești iar atunci când iubești ești fericit, deci nu poți separa niciodată fericirea de iubire căci ele nu pot exista una fără cealaltă așa cum nu pot exista nici două suflete pereche despărțite. 

Cum e sa fi....nostalgic....

Cand eram mica eram cel mai fericit copil de pe pamantul asta cred. Aveam tot ceea ce vroiam cand vroiam. Eram eu si poezia pe care o recitam si dansul pe care il faceam si muzica ce imi acapara simtul si teatrul care ma fascina si nu aveam emotii nici cand am jucat la Bucuresti, asta fiind cea mai mare realizare a mea teatrala la o varsta destul de ''frageda'' as putea spune, cred ca aveam 12-13 ani. Si toate astea le faceam pe langa scoala pe care am urmato. Si poate pare inuman, te intrebi si tu (cand a avut fata asta timp sa le faca pe toate astea?) si iti voi raspunde poate surprinzator sau nu dar aveam timp deoarece imi placea ceea ce fac si o data ce iti place ceea ce faci iti reuseste cu desavarsire. Ideea e ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat faci tot posibilul sa il realizezi. Si nu regret ca poate nu ma jucam poate ca orice copil, ci ma duceam ba la cursuri de chitara, ba la scoala mai recitam o poezie in engleza ceva sau pur si simplu invatam acasa replicile de la teatru caci aveam rolul principal in povestea pe care urma sa o creez pe scena teatrului de la Bucuresti dar nu imi era teama ca mai voi incurca sau ma voi impiedica mai ales ca eu incepeam primele scene din piesa si trebuia sa fac asta cu expresivitate, bine inteles ca am primit aplauze pentru asta si m-am bucurat deoarece eu eram povestitorul si aveam rolul principal implicit. Am adorat sa joc teatru la Ateneu, mi-a placut sa recit la Ateneu....pur si simplu mi-a placut. Dupa aceea m-am ocupat si mai mult de scoala mergand la toate olimpiadele posibile si concursuri aducand inapoi premii. Era superba viata, era minunata cand am ars floricelele cu Dany (''Irina, sun la pompieri!!! ''Stai Dany ia doua carpe si deschide toate geamurile sa scoatem fumul'' am intarziat la mate, apoi am iesit eu la o problema si tu dupa aia la alta) greu sa uiti asta.....
Sau cand am fost eu nasa si te-am luat pe tine si ne tineam de mana si de astea si dupa aia am dansat vals si de astea si ne duceam pe afara ca era cald inauntru si eu nu iti dadeam atentie si tu o cautai, sau cand am fost cu tine cand ai fost tu nas...doamne.....ce superbe zilele alea, nopti...
Si acum suntem prieteni foarte buni dar nu mai stam aman2 in aceeasi banca si anume prima din mijloc si imi lipseste un pic asta si intarziatul la ore....si alergatul sa ajungem la scoala....adikca toate la un loc.....

Speranta.....

Ce usor e sa gresesti....atunci cand cu adevarat iubesti
Ce usor e sa uiti.....ca poate candva....ne iubeam....
E cumplit cand gresesti si.....nu realizezi ce rau provoci....
E dureros cand rostesti....ceea ce nu avea rost.....
E adevarat, omul greseste, dar cand iubeste.....e acaparat.....
E timid si e naiv....sau e-al naibi.....sau nu.......
E greu in viata astfel sa reusesti cand nu iti dai seama ca.....
Ca.....gresesti.....
Se zice ca speranta moare ultima.....si ca ea creeaza iubirea
Nu sunt astea versuri cu rima.....sau monorima.....
Dar sunt sentimente scrisa din inima.....sentimente varsate.....
Pe o pagina de blog.....si e adevarat.....nimic special.....nimic deosebit.....doar ceva foarte banal....stiu ca pare inuman....dar e real......asta simt si regret.....acum....ceea ce am zis....dar nu mi-am dat seama.....ca iubesc......am crezut ca e joc.....care pe care inseala.....dar se pare ca cea care s-a inselat am fost chiar eu.......
Cam atat am avut de spus......acum